Se iubesc enorm, dar sunt în pragul divorțului. Nu mai pot accepta certurile, criticile, modul în care se poartă unul cu celălalt și lipsa unei relații în adevăratul sens al cuvântului.

Este povestea protagoniștilor unui video care promovează metoda Gottman în terapia de cuplu, metodă pe care o urmez și eu în cabinet.

Ce m-a frapat la acest cuplu și de ce îl aduc în discuție acum, este discrepanța între motivul care i-a adus la terapie și intensitatea cu care se iubeau partenerii.

Cazul nu este unic, mi s-a întâmplat și mie să lucrez cu astfel de cupluri. Sunt oameni care se iubesc atât de mult și totuși nu găsesc o cale de a se înțelege și de a se respecta.

Unde s-a rupt legătura care-i făcea fericiți?

Cei care apelează la terapia de cuplu au o șansă. După ce situația lor este evaluată, se trece la un plan de intervenție. În funcție de metoda folosită de terapeut, dar și de rezultatele evaluării, se lucrează la modificarea modului în care comunică cuplul, modul în care partenerii percep relația de cuplu și persoana de lângă ei, precum și la creșterea afecțiunii, prieteniei și respectului dintre parteneri. Și tot așa, până la atingerea obiectivelor pe care cuplul le-a avut când a început terapia.

Din păcate, cuplurile care vin la psiholog sunt puține. Majoritatea „își duc crucea”. Acestea consideră că așa le-a fost dat, că mai bine nu se poate sau că trebuie să stea împreună de dragul copiilor.

Am avut o clientă care vedea neînțelegerile din cuplu ca pe un rău necesar, spunând: ”Mă gândeam că așa trebuie să funcționeze un cuplu: cu greutăți. Cu binele poate oricine! Acesta era modul în care credeam că îmi arăt implicarea în relația noastră”.

Cum am ajuns oare să gândim așa?

Sunt studii care demonstrează: cu cât ne așteptăm să primim mai puțin de la partenerul nostru, cu atât primim mai puțin. Și aici mă refer la afecțiune, respect, înțelegere, apreciere.

Obiectivul într-o relație ar trebui să fie obținerea acelui parteneriat în cadrul căruia să ne simțim apreciați și iubiți, să primim sprijinul necesar, să evoluăm ca oameni și ca profesioniști. Partenerul nostru ar trebui să fie acea persoană care nu numai că ne cunoaște visele și aspirațiile, dar ni le și sprijină. Tot el, ar trebui să ne cunoască și cele mai crunte frici și temeri și să ne protejeze sau să ne ajute să creștem astfel încât acestea să se diminueze. Sună prea idealist? Prea rupt de realitate?

Obiectivele descrise mai sus, nu sunt teoretice, inventate de oameni de știință, sunt realități trăite de multe cupluri, pe care psihologul american John Gottman le numește – Masters. Sunt cupluri care au o relație de lungă durată și care declară că au multă satisfacție în cadrul acesteia. Deci, se poate!

Mulți dintre aceștia o fac într-un mod nativ, unii citesc cărți de dezvoltare personală, alții merg la seminarii și workshop-uri.

Este important să înțelegem că succesul unei relații nu vine de la sine.

Nu vi se pare ridicol cât timp și resurse pierdem, planificându-ne viața profesională, educația, în comparație cu viața privată și în mod special, relația de cuplu? Și totuși de la relația de cuplu cerem foarte mult: ne așteptăm să funcționeze, să ne ofere suport, alinare, iar partenerul să ne iubească, să fie atras de noi, să ne înțeleagă etc.

Prin intermediul acestui articol vă provoc să vă schimbați obiectivele și să construiți în fiecare zi o treaptă către ceea ce ar trebui să fie o relație adevărată de cuplu. Ridicați mănușa?

Sursa foto: http://goo.gl/Xigds