De mult doream să scriu acest articol, dar am trecut la acțiune dupa ce am asistat la o scenă de familie care mi s-a părut demnă de un exmplu AȘA NU. Era o frumoasă duminică dupămasă de toamnă pe un peron într-o gară din Londra. Unii dintre noi, stăteam și așteptam trenul. Alții își târau bagajul în căutarea trenului sau a ieșirii din gară. Atmosfera, în general, era liniștită-o gară dintr-un cartier londonez. La un moment dat apare o familie foarte drăguță: tata, mama (însărcinată) și copilul. S-au așezat lângă mine. Așteptam același tren. Părinții își scot mobilele și încep să butoneze. Copilul stă cât stă după care plictisește și începe să alerge în jurul părinților da de vreunul dintre ei îi acordă atenție. Mama ridică din când în când ochii din telefon și se asigură că nu se apropie de șine strigând la el. Nu schimbau nici o vorbă între ei sau cu copilul. După părerea mea, timp pierdut din două motive. Îmi venea să ma duc la ei și să le spun că nu știu ce pierd. In primul rând, copilul lor va crește mare și se vor întreba unde a trecut timpul? Va deveni adultul care va face orice ca să obțină dragostea sau măcar interesul cuiva. Pe el viața l-a învățat că atenția se câștigă cu greu. Nu e suficient să fie tu insuși ca cei iubiți să te considere important. Cei pe care-i iubești nu îți acordă atenția, empatia sau înțelegerea de care ai nevoie. Indiferent ce e în sufletul acelor părinți și cât de mult le pasă de copilul lor (lucru care îl cred cu tărie că e așa), acesta este mesajul care ajunge la el. În al doilea rând, pierzi informații prețioase pentru tine și relația ta nesocializănd cu partenerul tău. E duminică dupămasa. De mâine începe o nouă săptămână. În orice familie sau activitate, începe stresul, sarcini de realizat, lipsă de timp, probleme. Acum e momentul să petrecem timp de calitate unul cu altul. Acum e momentul în care putem crea punți în relația de cuplu, în care putem transmite mesaje partenerului sau copilului nostru: sunt aici pentru tine, ești important, ascult!
O altă scenă: Cluj, un stop pe o stradă cu trafic mare. O zi caldă și însorită de toamnă. Genul acela de toamnă pe care îl vezi în filme: soare, frunze aurii pe jos, castane prăjite la colț de stradă. Stau la stop și mă uit la cei de pe cealaltă parte. Sunt doisprezece persoane. Din ele, zece sunt cu ochii în mobile. Vor ajunge în curând la destinațiile lor. Și de acolo, la altele și tot așa până li se va termina ziua. Și seara, când vor face bilanțul zilei, vor avea certitudinea ca viața e plină de stres, că nimic bun nu se întâmplă, că starea de bine sau fericirea vine cu efort. Și imi pare rău pentru ei, fiindcă ei trăiesc un distres cauzat de o percepție greșită. Acest gen de comportament, îi vitregește de multitudinea de elemente pozitive pe care le-ar putea trăi între destinații. Ar putea, în timp ce stau la stop, să vadă frumusețea zilei, sau furnicarul din jurul lor, sau pur și simplu ar putea visa. La ce îi așteptă acasă sau mâine. În cabinetele psihologice, vin oameni anxioși sau deprimați pe care-i învățăm să-și trăiască viața mindfulness, adică aici și acum. Să nu o lăsăm să treacă pe lăngă noi, că e numai una și e frumoasă, cu bune și cu rele. Ne ducem viața ghidați de sarcinile pe care le avem de făcut, de îngrijorările zilei de mâine, de tot ce ni s-ar putea întampla rău sau bine. Trecem zilnic spre casă pe același drum și habar nu avem că pe clădirile pe lângă care trecem sunt niște ornamente extraordinare, sau aleea pe care trecem are castani. Sau partenerului meu îi e frică de evaluarea de mâine sau se bucură de respectul pe care i-l arată șeful său. Sau copilul meu se simte lipsit de importanță, sau și-ar dori să împartă bucuria jocului cu mine. Nu e păcat? Dacă tot suntem acolo? Dacă avem un pic de timp petrecut cu partenerul, copilul sau prietenul nostru de ce să nu îl folosim spunându-i direct sau prin ceea ce facem, cât de mult îl iubim, ce înseamnă pentru noi și cât de mult apreciem timpul petrecut împreună. Dacă tot am de făcut un drum între două destinații, de ce să nu îl petrec bucurându-mă de ceea ce e în jurul meu, de lucrurile frumoase pe care mi le oferă viața.
Să nu mă înțelegeți greșit. Acest articol nu este un manifest împotriva utilizării smartphone-urilor. Dimpotrivă, formarea mea de inginer mă face să iubesc tehnica și gadgeturile electronice. Consider ca viața fără ele, ne-ar fi mai grea. Dar sunt împotriva lor atunci când sunt inutile. Ce scop au acestea și la ce folosesc când doi îndrăgostiți merg să ia cina într-un restaurant ? Doar ei doi. Nu va intrigă când vedeți astfel de scene? Și totuși nu vă sunt familiare? Doi tineri cap în cap, la o masă, într-un restaurnat, butonând telefoane. Sau, recent am asistat la o masă de prânz unde tata, mama și cei doi copii adolescenți fiecare butona propriul lor mobil. Nici nu vedeau ce mănâncă, daramite să observe subtilități de genul: unul din copii e anxios, soțul meu se simte neînțeles, sau fiica e îndrăgostită. Acest articol se vrea un manifest a ceea ce contează în viață. Noi toți evoluăm zi de zi: parteneri de cuplu, copii, prieteni. Dacă vrem să fim fericiți alături de ei va trebui să ținem pasul cu aceste schimbări și pentru asta va trebui să facem eforturi pentru a fi la curent cu ele. Viața ne oferă o mulțime de lucruri mai mici și mai mari de care să ne bucurăm. De ce să le lăsăm neobservate?
No Comments