În mitologia greacă, Procust era un tâlhar, care ataca drumeţii pe drumul dintre Atena şi Megara. Îi punea pe un pat și dacă victimele erau mai lungi decât patul îi taia ca să încapă, dacă erau prea scurți, îi lungea pentru a corespunde lungimii sale. Nu treceau decât cei care se potriveau perfect lungimii patului. Până la urmă, Tezeu, un erou atenian, l-a omorât pe tâlharul Procust, supunându-l aceluiaşi supliciu prin care trecuseră şi drumeţii nevinovaţi.
Din această legendă s-a născut expresia Patul lui Procust. Metaforic, „patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor rigide de încadrare a oamenilor, a comportamentelor, a gândirii și sentimentelor lor, în anumite tipare prestabilite.
M-am folosit de această introducere pentru a descrie un concept în plasa căruia cădem adesea. Acest mod de încadrare este cauza multor drame în viața de zi cu zi. De exemplu, în relația de cuplu. De câte ori nu vi s-a întâmplat să fiți nefericite/nefericiți că nu primiți dovezile de iubire pe care le așteptați? Să ajungeți să vă apreciați relația ca seacă și pustie ca un deșert. Să vă simțiți neiubite/neiubiți, neapreciate și neînțeleși. Credeți că subiectul nu are legătură cu cu introducerea? Nimic mai greșit. De cele mai multe ori când investigăm cauzele senzațiilor de mai sus ajungem la concluzia că el sau ea nu ne răspunde sau nu ne arată iubirea așa cum TREBUIE să o facă. El sau ea nu se comportă așa cum TREBUIE să o facă un soț, soție, părinte, iubit sau iubită. Uneori când ne dorim ceva și cerem acest lucru partenerul nostru are o reacție negativă, dupa care cedeaza și face cum vrem noi, dar nu mai contează. „Dacă nu a facut-o de la început.”.. Sau „dacă nu a făcut-o cu afecțiune..”, sau „cum TREBUIA să o facă..” nu mai are nici un sens.
Recent îmi povestea o doamnă cât de nefericită este cu soțul ei care nu e suficient de activ, de popular, de sociabil. Ce, mai! Nu se comportă cum TREBUIE să se comporte un bărbat. Nu contează că o iubește ca pe ochii din cap și se uită la ea ca o minune, nu contează că atunci când ea îi dă importanță și îi arată afecțiune poate muta munții. Drama e, că în astfel de situații, când ne comportăm ca niște profesori severi și criticăm sau pedepsim această discrepanță între ceea ce TREBUIE să fie și este, noi suntem cei care suferim cel mai tare. Așa cum am spus mai sus, ne simțim nefericiți, neiubiți, neînțeleși. Pentru că această fericire, iubire și înțelegere poate exista doar în termenii noștri. Doar dacă se potrivește lungimii patului…Mai am un exemplu. Din afara relației de cuplu. De data asta mult mai dureros și mai copleșitor. Este exemplu părinților care își „măsoară” copiii după unitatea de măsură proprie, idealizată, nerealistă. Vi se pare cunoscută acea frustrare când realizați că, copii dvs nu sunt așa cum AR TREBUI să fie? Nu sunt ca bunicul, tata, mama sau orice alt model îl aveți în minte? Sau nu parcurg drumul pe care cu rigiditate dar și cu mare efort l-ati trasat? Uneori rolurile sunt inversate și copiii ajunși adolescenți suferă până la tentative suicidare că părinții lor nu sunt așa cum AR TREBUI să fie. Mama, tata sunt departe de idealul pe care și l-au imaginat și format din tot felul de surse.E trist. Dar se întâmplă des ca părinții și copii laolaltă să sufere din acest motiv…
Remediul pe care vi-l propun e următorul. Haideți să ne închipuim și să încercăm să acceptăm că nimeni nu e cum AR TREBUI să fie. Fiecare dintre noi e unic și facem tot ce putem, așa cum putem, să ne arătăm afecțiunea față de partener, să fim cei mai buni părinți și cei mai performanți copii. Fiecare dintre noi face lucrurile în felul lui și ar fi bine, ne-am dori să fim cât de flexibili posibil să înțelegem asta. Suntem oameni, putem greși, putem vorbi limbaje (ale iubirii) diferite dar asta nu ar trebui să ne descalifice ca și parteneri, părinți sau copii. Ar fi minunat dacă am încerca să renunțăm la a mai măsura rigid și unidirecțional oamenii, ca și Procust pentru că, așa ca el, vom fi supuși aceluiaşi supliciu și intrăm într-o spirală a nefericirii și frustrării din care nu mai putem ieși.
No Comments