person-779718_640

Motive pentru care ne abatem de la drumul nostru in viata

Nu este greşit să ne setăm obiective, să avem vise măreţe, dar uneori poate visele noastre nu au nimic de-a face cu realitatea. Specialiștii care se ocupă cu dezvoltarea personală ne îndeamnă ca visele noastre să fie SMART. Acest acronim este un termen din literatura de marketing, care se foloseşte atunci când se construieşte un obiectiv. Aceste condiţii sunt foarte importante şi atunci când este cazul obiectivelor personale, atunci când sufletul nostru emană o dorinţă. Dacă nu sunt SMART este uşor să le pierdem, este simplu să ne abatem de la visele noastre. Sună prea tehnic? Dar oare de ce? Oare cât este de important? Haideţi să luăm pe rând fiecare literă din acronim.

S de la specific. Atunci când visele noastre sunt de a fi fericiți sau foarte fericiți, cum ştim dacă suntem pe drumul cel bun, dacă paşii pe care-i urmăm ne duc în direcţia potrivită? Ce înseamnă a fi fericit? Pentru unii oameni ar putea însemna o relație de cuplu, care să le ofere satisfacţie, pentru alții să aibă o carierăîn domeniul pe care şi-l doresc, iar alte persoane îşi doresc să aibă copii. Cert este că atunci când ne definim obiectivele, lucrurile ne sunt mai clare.

M de la măsurabil. Uneori, ne dorim să devenim persoane înstărite. Când vom ști că suntem bogaţi? Cât de bogaţi vrem să fim? Atunci când obiectivul sau visul nostru este să câştigăm o anumită sumă pe lună, conştientizăm ce avem de făcut pentru a ne materializa scopul în sine.

A de la accesibil. Când nu este accesibil un obiectiv? Să exemplificăm: atunci când eşti total afon, dar îţi doresti să fii un muzician cunoscut ori când ai o anumită vârstăşi vrei să te înrolezi în armată…Aici exemplele sunt extreme, pentru că omul, de-a lungul vieţii, a evoluat atât de mult în atingerea obiectivelor, încât puține nu-i mai sunt accesibile.

Realizabil. Ar fi total neproductiv să ne stabilim obiectivul de a slăbi 20 kg într-o lună sau să ajungem milionari într-un an. Obiectivele noastre trebuie setate în aşa fel încât un om să le poată realiza, să fie posibile şi sustenabile. Sigur, cu ajutorul planificării, consecvenţei şi  a mai multor schimbări care vor avea loc.

T –încadrarea în timp. Când dorim să atingem obiectivul propus? În cât timp ne angajăm să-l ducem la bun sfârşit? De ce este important? Pentru a nu ne lăsa duşi de val, puteam săîmpărţim timpul în aşa manierăîncât să conştientizăm ce fel de acţiuni trebuie sărealizăm zilnic pentru a ne atinge obiectivul. Astfel, vom putea evalua dacă azi am făcut un pas în direcţia bună.

Cât de SMART au fost obiectivele dumneavoastră de până acum? Au fost obiective sau au rămas la stadiul de simple vise?

Uneori, ne abatem de la obiectivele noastre oricât de SMART ar fi ele, pentru faptul că nu mai sunt de actualitate. Viaţa noastră s-a schimbat atât de mult încât acele obiective nu mai sunt importante. Visul de a avea o maşină s-a prafuit atunci când s-a născut primul copil; a scăpa de câteva kg în plus poate fi un obiectiv uitat în faţa oglinzii, atunci când obținem un job foarte solicitant, care ne poate duce într-un vârf de carieră la care nici nu am visat.  Obiectivele se pot schimba în funcţie de momentele vieţii noastre, iar faptul că nu le-am atins nu poate fi considerat un eşec.

De cele mai multe ori, când nu ne urmăm obiectivele sau ne abatem de la ele, înseamnă că acestea nu sunt în concordanţă cu valorile noastre, cu lucrurile în care credem sau cu care ne identificăm. Unei persoane ale cărei valori sunt familia și copiii, îi va fi foarte greu să muncească peste program sau săîşi construiască o super carieră. Fiecare zi departe de copiii săi va fi trăită ca un sacrificiu. Îşi poate impune obiective ca cele enumerate, dar îi va fi foarte greu să le atingă. Multe persoane care vin la cabinetul meu, îşi stabilesc obiective precum: mersul la salăsau a mânca sănătos doar pentru că ei ştiu că este favorabil sau pentru că este la modă. Nu are valoare însă, pentru ei, deoarece nu reprezintăceva în care cred cu adevărat.De aici și lipsa de efort. Sau, dacă efortul există, devin atât de frustrați, încât ajung să-și abandoneze obiectivele.

Este  foarte important stabilirea obiectivelor şi modalitatea prin care ne transformăm visele în realitate. De ce? Pentru că poate apărea un element periculos în acest proces. Dacă visăm şi ne dorim lucruri care ori nu le planificam cum ar trebui, ori nu sunt în concordanţă cu valorile noastre, nu le putem finaliza. Eşuând continuu în atingerea obiectivelor noastre, stima de sine este diminuată. Ori, după cum am văzut, acest fapt nu spune nimic despre noi ca persoane, despre valoarea noastră ca oameni. Pur şi simplu, obiectivele noastre trebuie stabilite într-un mod înţelept sau, mai bine spus, SMART!
logo-loanacomsa

Distribuie aceasta pagina pe:

No Comments

Post a Comment