truth-257160_1280

Convingeri greșite despre adulter și trădare

 

Unul din aspectele majore ale adulterului este legat de anumite distorsiuni, care apar în modul în care oamenii se raportează la un anumit eveniment. Acestea apar ca justificare a actului de adulter și trădare. Fiecare dintre persoanele implicate dezvoltă propriile credințe eronate. Acestea trebuie identificate și corectate. De-a lungul carierei sale, terapeutul american Ann Vernon a structurat câteva dintre cele mai des întâlnite credințe. Dacă vă aflați într-o situație de acest gen, sigur vă veți regăsi într-unul din aceste exemple.

Credințele adulterinului:

  1. Infidelitatea poate fi un lucru bun

Inițial, când oamenii se implică într-o relație de adulter, de cele mai multe ori trăiesc o stare de euforie, extaz sau senzație de miracol: „Cum poate această senzație să fie un lucru negativ?”. Infidelitatea este atractivă, iar oamenii se întreabă de ce nu pot simți aceste emoții și cu partenerii lor? Se bucură că retrăiesc senzații și pasiune. Sentimentele pozitive ale partenerului care înșeală sunt hrănite de entuziasmul resimțit în urma acțiunilor sale, deoarece atunci când este cu cea de-a doua persoană, viața sa, problemele, facturile, copiii nu există. Cu cât o infidelitate se prelungește mai mult, cu atât este mai puțin probabil ca aceasta să fie continuată, la începutul acesteia, gândul la consecințe fiind evitat. Mai mult, odată cu finalul acestei etape, euforia începe să se diminueze.Voi enumera, mai jos,  câteva exemple de credințe greșite ale adulterinului, care consideră că infidelitatea este un lucru bun:

  • Cum este posibil ca acest lucru să fie un lucru negativ?
  • Situația este diferită- nu este tocmai o infidelitate.
  • Am nevoie de  un moment de pauză în mariaj!
  • Partenerul meu trebuie să înțeleagă care îmi sunt necesitățile.
  • Poate va contribui pozitiv mariajului meu.
  • Nu voi răni pe nimeni, atâta timp cât sunt discret.

 

  1. Prietenii mei fac acest lucru – de ce ar fi un lucru negativ?

Pe parcursul vieții, aproape jumătate din bărbații căsătoriți vor avea o aventură amoroasă și un procentaj, ceva mai mic de femei, vor fi infidele mariajului lor.” (Pittman, 1989)

Din nefericire, statisticile nu spun mereu întreaga poveste, deoarece, majoritatea persoanelor implicate într-un adulter, au făcut acest lucru doar ca să își încheie relația. Drept dovadă, ei nu mai fac nici un efort în a încerca reconstruirea relației, fiind o modalitatea de a pune capăt acesteia. Acest lucru se aplică atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, fiecare având motive diferite. Un bărbat va căuta o persoană care să îi fie alături imediat după divorț, deoarece va simți nevoia de a avea în preajmă pe cineva. Femeile, pe de altă parte, îl vor privi ca pe un mijloc de a încheia mariajul.

De asemenea, cultura și cercul de prieteni joacă un rol important în comportamentul oamenilor. Astfel, în ziua de azi, toleranța la adulter este mult mai mare decât în trecut. Ar putea fi relavant, dacă aveti cunoștințe care au trecut printr-o relație extraconjugală, care s-a încheiat, să îi întrebați care au fost consecințele, cum le-au gestionat sau cum au reușit să trăiască “post-infidelitate”.

Dacă cel care înșeală are această credință, probabil gândește și:

  • Dacă amicii mei sunt infideli, eu de ce nu aș putea fi?
  • Ar trebui să mă distrez mai mult!
  • Cu toții vor înțelege.
  • Este atât de comun!
  • Am dreptul la libertate, merit să fiu fericit!

 

  1. El/Ea m-a determinat să înșel.

Este destul de comun ca cei care înșeală să motiveze că partenerul i-a determinat să facă acest pas, din cauza lipsei de contact sexual, afecțiune sau dragoste. Însă, principiul este acesta: ambii parteneri au contribuit la realizarea mediului propice infidelității, însă numai o singură persoană este responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat și aceea este cea care a înșelat.

Putem observa câteva idei ale celor care consideră că partenerul i-a convins să fie infideli:

  • Dacă el/ea mă aprecia, nu făceam acest lucru.
  • Nu am putut face nimic – am nevoi!
  • Dacă el/ea îmi acordă mai multă atenție.
  • El/Ea nu mă înțelege – nu mă surprinde faptul că am avut pe altcineva!

 

  1. Cea de-a doua persoanădin viața mea este sufletul meu pereche.

În lumea infidelității, totul este posibil! Însă, cum poate cineva care își înșeală partenerul să fie sufletul pereche al altcuiva? De cealaltă parte a întrebării este poziționat și ”răspunsul’’: „Știu că este un clișeu, dar această relație este diferită- crede-mă! Mi-am întâlnit sufletul pereche!’’. După câteva luni de la finalizarea relației, aceeași persoană afirmă: „Nu îmi vine să cred cât de naiv am fost. Nu era sufletul meu pereche!’’. O idilă este mereu bazatăpe fantezie sau iluzie, iar persoana care înșeală consideră mereu că a descoperit iubirea adevărată. Toate astea sunt menținute din cauza secretului. Atunci când o relație de acest gen este descoperită, acea bulăde fericire încetează. Această atitudine, a sufletului pereche, este susținută de idei ca:

  • Mi-am întâlnit sufletul pereche.
  • Ea/El mă înțelege într-o manieră în care partenerul meu nu o face.
  • Știm totul unul despre celălalt!

 

Credințele celui înșelat:

  1. Dacă mă iubeai, nu aveai o relație extraconjugală!

Este un gând greșit, al celui înșelat. După cum bine știți, nu putem afirma că aceste relații au drept bază iubirea, chiar dacă persoanele implicate într-o situație de acest gen doresc să creadă acest lucru. Desigur, la început, se poate crede că este vorba de dragoste, însă, de foarte multe ori este vorba despre dorință sau alt sentiment care nu are legătură cu iubirea. Atunci când soțul înșeală, jumătate din inima lui se va împărți între familie și cea de-a doua persoană din viața lui. El consideră că poate echilibra situația, în asemenea cazuri, iar familia nu va fi absolut deloc afectată. În jumătatea dedicată partenerei de adulter, sexul este ceva frecvent și captivant și îi face să se simtă tineri și activi. Adulterul este bazat, în principiu, pe fantezii care nu pot fi satisfăcute decât de cealaltă ființă, din exterior, care reprezintă o parte din inima bărbatului. În această jumătate se simt liberi din nou. Soția, desigur, ocupă cealaltă jumătate, ea fiind nucleul existenței sale alături de restul familiei și de prieteni. Aici există stabilitate și predictibilitate, dar și alte concepte și valori care nu sunt atât de captivante încât să fie asociate cu adulterul. Problema este că, ceea ce se află în jumătatea adulterină, nu are nimic în comun și nu poate coexista cu jumătatea care aparține mariajului. Deci, sexul cu partenerul căsătorit este plicticos sau inexistent. Nu se simte tânăr și nu e nimic intrigant atunci când se află în prezența lui. Pe de altă parte, când se gândește la relația de infidelitate, e conștient că nu există istorie sau temelie pe care să se bazeze aceasta. Atunci când relația de adulter e de lungă durată, ruptura din sufletul infidelului este atât de puternică încât se simte paralizat și nu mai poate decide pe cine să aleagă. Este ca un război interior, care se dă între cele două părți ale inimii sale. Deci, în adulter nu e vorba de iubire, ci de dorintă, tinerețe și emoție. Așadar, persoana înșelată, dar și cu cea care înșeală ar putea avea idei greșite de genul:

  • Am crezut că mă iubea!
  • Cred că nu m-a iubit niciodată.
  • Trebuia să mă aștept la așa ceva cu ani în urmă- ce este în neregulă cu mine?

 

  1. Nu am fost destul de provocatoare sau slabă sau destul de

Acesta este gândul care trece prin mintea multor femei înșelate, deoarece este în natura femeii să se învinovățească, considerând că mariajul a eșuat din cauza ei. Aceasta crede că lucrurile puteau fi evitate dacă se îmbrăca într-un stil anume, dacă nu ar fi fost atât de preocupată de copiii săi. Falsitatea acestui principiu este clar observată când, spre exemplu, o doamnă pierde în greutate, dar nimic nu se schimbă. Adevărul e că, în ciuda a ceea ce spune partenerul, infidelitatea lui are foarte puține în comun cu persoana înșelată, în special cu greutatea sau sexualitatea acesteia! Desigur, soția a avut un rol în scena maritală, ambii parteneri fiind vinovați de deteriorarea relației, dar doar unul e vinovat de infidelitate. Acesta a făcut alegerea din motive proprii. E posibil chiar să dea vina pe soție, doar ca să își justifice adulterul. Din nefericire, persoana trădată se învinovățește pe sine, afirmând că:

  • Trebuia să slăbesc de ceva vreme.
  • Trebuia să fim intimi mai des.
  • Dacă purtam lenjerie sexy, lucrurile stăteau diferit!

 

  1. Infidelitatea înseamnă sfârșitul unui mariaj

Adulterul nu semnifică finalul unei relații, dar ambii parteneri trebuie să fie de acord să lupte pentru a-și salva mariajul. Totodată, multe persoane afirmă că ar renunța la căminul lor dacă ar afla că partenerul are o relație extraconjugală. În cele mai multe situații, partenerii reacționează în mod echilibrat, începând cu pași siguri să își salveze căsnicia, iar astfel relația se consolidează. Există idei greșite ale partenerului trădat care pot bloca repararea relației și acestea pot fi:

  • Cum o să îmi privesc prietenii în ochi după tot ce s-a întâmplat?
  • Stiu că trebuie să trec peste trecut, însă sunt prea furios!
  • Nu meritam așa ceva!
  • Este în totalitate vina lui/ei. Nu am avut nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat!

 

  1. Merit un pic de fericire!

De multe ori, această propoziție este fie justificarea spusă de persoana care înșeală, fie expresia frustrării resimțită de persoana înșelată. Pentru un oarecare motiv, oamenii consideră că rolul căsătoriei/relației este de a oferi fericire și, dacă acest lucru nu se concretizează se gândesc că mariajul este problema reală. Deci, au nevoie de cineva din afară, pentru a  rezolva această problemă și pentru a-i face fericiți sau a-i scoate din această relație. În cultura noastră acest mod de gândire este foarte des întâlnit. Însă adevărul este că nimeni nu te poate face fericit pentru totdeauna. Prin urmare, una dintre cele mai false idei este aceea că mariajul, de fapt, trebuie să te facă fericit. Fericirea este un produs al multor altor lucruri pe care le face cuplul într-o căsnicie.

Prin urmare, dupăce ați revizuit aceste moduri de a gândi, veți adresa poate de trei ori întrebarea: „Merită?”. Numai dumneavoastră aveți răspunsul la această întrebare, însă conștient/ă fiind de faptul că ați realizat la ce v-ați putea expune, consider că veți lua decizia corectă!
logo-loanacomsa

Distribuie aceasta pagina pe:

No Comments

Post a Comment